MCOnet Romania
Satu Mare Link
archívum
programajánló
Zahăr pentru pensionari şi nevoiaşi.

Primii care vor beneficia de cele patru kilograme de zahăr sunt pensionarii cu venit sub 400 de lei.


Ieri, au sosit la Satu Mare cele 20 de tone de zahăr pentru nevoiaşii sătmăreni, familii cu venituri reduse, şomeri şi pensionari. Cu ajutorul deţinuţilor din penitenciarul sătmărean, produsul alimentar a fost descărcat din camion, la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS). Purtătorul de cuvânt al SPAS, Adrian Bălaj, a declarat că primii care vor beneficia de cele patru kilograme de zahăr sunt pensionarii cu venituri sub 400 de lei pe lună.

satu mare

Perioada de distribuire a zahărului se va face din data de 30 noiembrie până în data de 11 decembrie. Programul de lucru cu publicul la Serviciul de Asistenţă Socială este luni, miercuri, vineri în intervalul orar 8.30-14.30. În perioada următoare la Satu Mare va mai sosi un transport de zahăr de aproximativ 10 tone.  Adrian Bălaj face apel la sătmărenii care nu s-au prezentat nici la această oră pentru a-şi ridica ajutorul de făină. Ei sunt aşteptaţi la sediul SPAS pentru a intra în posesia celor patru kilograme de făină. 

GB - MCOnet

Satu Mare Online - www.satumareinfo.com  

Informatii
Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Satu Mare

Magyarország hírei