Filiala Satu Mare a Ordinului Asistentilor Medicali din Romania a inchis ochii la neglijenta grava a unei asistente din Spitalul Judetean Satu Mare. Loredana Bene a fost la un pas de a-i curma viata unui pacient internat in sectia de Gastroenterologie a spitalului dupa ce i-a administrat singe dintr-o grupa sanguina gresita. Dupa ce a contestat in instanta sanctiunea administrativa pe care i-a acordat-o conducerea spitalului si profitind de clementa presedintei OAMR, asistenta si-a reluat activitatea in spital. Elena Bot, presedintele Filialei Satu Mare a OAMR si presedinte al Comisiei de de etica, mediere si deontologie profesionala a organizatiei, a recunoscut ca a aflat de acest caz chiar de la asistenta Loredana Bene, insa la nivel de OAMR Satu Mare nu s-a luat nici o sanctiune impotriva acesteia.
Corb la corb nu scoate ochii... Din nou in spital dupa ce a fost la un pas de a omori un pacient O asistenta de pe sectia Gastroenterologie continua sa-si desfasoare nestingherita activitatea in Spitalul Judetean dupa ce a fost la un pas de a-l omori pe unul dintre pacientii internati pe sectie. La jumatatea lunii ianuarie, Loredana Bene a incurcat pungile cu singe si i-a administrat unui bolnav singele care-i era destinat altuia.
Incurcatura putea genera moartea pacientului. Potrivit afirmatiilor purtatorului de cuvint al Spitalului Judetean, Constantin Demian, greseala a fost depistata la timp de medici. Surse din spital sustin insa ca neglijenta asistentei Loredana Bene a fost sesizata numai dupa ce bolnavul a intrat in convulsii, la un pas de moarte. “Printr-o decizie a conducerii spitalului, asistenta a fost sanctionata administrativ fiind retrogradata infirmiera si mutata in sectia Urgente a spitalului” a declarat purtatorul de cuvint al spitalului. Potrivit afirmatiilor sale, femeia a contestat sanctiunea administrativa in instanta si a avut cistig de cauza, astfel ca in momentul de fata si-a recapatat postul. Potrivit afirmatilor lui Demian, Loredana Bene a redevenit asistenta medicala in cadrul sectiei Gastroenterologie. Ieri, asistentele de pe sectie au infirmat insa aceasta ultima informatie. Potrivit datelor pe care le detinem, Loredana Bene nu se afla la prima greseala profesionala.
Constantin Demian ne-a declarat ca asistenta a mai fost surprinsa “in ofsaid” de cel putin doua ori, dupa ce a pus o punga de singe sub perna unui pacient pentru a aduce singele la temperatura corpului si a uitat complet de el, si dupa ce a incurcat tratamentul administrat unui bolnav internat in spital. Autodenuntul asistentei, ignorat de OAMR Elena Bot, presedintele OAMR Satu Mare si presedintele Comisiei de deontologie profesionala a filialei satmarene a organizatiei asistentilor medicali, ne-a declarat ca a aflat de neglijenta chiar de la Loredana Bene, intr-o discutie pe care a purtat-o cu asistenta.
Cu toate acestea, Bot a facut abstractie de faptul ca este presedinte al comisiei menite sa judece cazurile de malpraxis si a ignorat (profesional) atit discutia purtata cu Loredana Bene, cit si caracterul de “autodenunt” al acesteia. Interpelata de GNV si intrebata despre motivele pentru care cazul asistentei nu a fost discutat in comisia de disciplina a OAMR, Elena Bot s-a pierdut in explicatii: “Nu am discutat cazul in Comisia de etica, mediere si deontologie profesionala pentru ca am aflat despre caz chiar de la asistenta care a gresit... E un caz destul de grav care ar fi in defavoarea ei” a afirmat presedintele OAMR. Potrivit Legii 461/18.07.2001, membrilor Ordinului Asistentilor Medicali din Romania care incalca regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de asistent medical precum si Codul de etica si deontologie profesionala al asistentului medical li se aplica urmatoarele sanctiuni: mustrare sau avertisment la filialele judetene ale OAMR, respectiv “suspendarea temporara a calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali din Romania, retragerea calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali din Romania si propunerea catre Ministerul Sanatatii si Familiei de anulare a autorizatiei de practica profesionala pentru o perioada limitata sau definitiv”, ultimele fiind de competenta Consiliului National al Ordinului Asistentilor Medicali din Romania. In conditiile in care, la nivel judetean, OAMR a ignorat neglijenta aproape criminala a asistentei, cazul nu a mai ajuns la OAMR Bucuresti si nici la Ministerul Sanatatii, singurul abilitat sa decida excluderea din sistemul sanitar a asistentei.
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







