
Concediul obligat fără plată al medicilor nu va putea fi respectat de personalul de la Serviciu Judeţean de Ambulanţă Satu Mare.
La nivelul Spitalului Judeţean Satu Mare circulă deja o listă cu programări. Medicii, vor fi liberi trei zile în noiembrie, respectiv patru în decembrie. „Nu va fi afectată activitatea medicală, ei fiind obligaţi la zile libere fără plată prin rotaţie", a declarat Constantin Demian, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare. Zilele libere fără plată date de Guvern obligă medicii sătmăreni de pe ambulanţă să fie trecuţi absenţi, însă doar pe liste, în realitate ei fiind nevoiţi să muncească din cauza deficitului mare de personal.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare spune că nici până în martie nu vor reuşi să meargă toţi medicii şi asistenţii în aceste zile libere, totodată aceste zile libere ale medicilor de pe ambulanţă ar însemna pierderea de vieţi omeneşti. Nu au fost puţine cazuri unde un singur medic de pe ambulanţă asigura urgenţele pentru 115.000 de locuitori. Lucian Tarţa este unul dintre medicii care s-a obişnuit deja cu munca voluntară. „Nu ar fi pentru prima dată când muncesc pe gratis. Dacă aceasta este situaţia, ne vom conforma", a spus Lucian Tarţa.
GB - MCOnet
Satu Mare Online - www.satumareinfo.com
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







