MCOnet Romania
Satu Mare Link
archívum
programajánló
Pericol de gripa aviara
Reprezentantii Ministerului Sanatatii avertizeaza din nou populatia asupra pericolului extinderii gripei aviare la om

În tara au aparut câteva focare de gripa aviara în localitatile Padina si Braesti, care au fost închise, iar în cursul acestei saptamâni vor mai fi închise alte patru focare, în judetele Braila, Buzau si Ialomita. În Turcia, s-au înregistrat pâna în prezent 21 de cazuri de contaminare umana, dintre care patru s-au soldat cu decesul pacientului.


 În tara noastra nu s-a înregistrat nici un caz de gripa aviara la om. Persoanele care arunca pasari moarte în locuri nepermise risca sa fie amendate sau sa li se deschida dosar penal, în urma deciziei autoritatilor de a înaspri masurile de prevenire a gripei aviare. Masuri de prevenire Pentru a preveni îmbolnavirea cu gripa aviara este importanta urmarea indicatiilor reprezentantilor Ministerului Sanatatii.


Astfel, una dintre cele mai importante practici preventive este spalatul mâinilor, cu atentie si frecvent, cu apa si sapun. Toate alimentele provenite de la pasari, inclusiv oua sau sânge, trebuie prelucrate termic cu atentie. Galbenusurile de oua nu trebuie sa fie lichide sau sa se prelinga. Deoarece virusurile gripale sunt distruse de caldura, temperatura pentru prelucrarea carnii de pasare trebuie sa fie mai mare de 70°C. De asemenea, înainte de a manipula si prelucra termic ouale, este necesar ca acestea sa fie spalate cu apa si sapun.


Nu sunt indicate a se folosi oua fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic. În cazul în care exista posibilitatea de a fi fost expus gripei aviare, urmariti-va starea de sanatate timp de10 zie. Daca prezentati febra, tuse sau dificultate în respiratie sau daca va îmbolnaviti în perioada de 10 zile, consultati un medic. Înainte de a începe consultatia spuneti medicului: ce simptome aveti, daca ati venit în contact direct cu pasari si unde ati calatorit.


Servus Hunedoara

Informatii
Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Satu Mare

Magyarország hírei