
68% din acţiuni vor rămâne la stat, 20% se duc către foştii proprietari care trebuie despăgubiţi iar 7% va fi vândut salariaţilor şi celor din consiliile de administraţie Hotărârea de guvern este însă criticată vehement.
Miza acestei hotărâri pare că ţine, simplu, de foarte mulţi bani. E vorba de un rulaj imens şi de un profit care se apropie de 50 de milioane de euro pe an în cazul Loteriei Naţionale. Iar acest profit ar putea să crească atunci când vor exista interese private.
"O privatizare necesară"-afirmă guvernul Jurnalistul Cătălin Tolontan subliniază că Loteria Naţională nu este constituită, în primul rând, pentru a face profit, ci pentru a determina întru-un fel sau altul, a inhiba în alte situaţii, dorinţa de joc a populaţiei.
"Mânată de anumite interese, ea va acţiona ca o întreprindere normală, ca o companie normală, conform logicii profitului. Numai că Loteria Naţională răspunde în mod normal altei logici, cea a răspunderii sociale”, a adăugat Cătălin Tolontan.
Răspunderea socială a loteriei şi imprimeriei naţionale se concretizează în diverse programe. Veniturile consistente încasate de stat cele două instituţii sunt folosite pentru susţinerea unor programe sociale sau în domeniul sănătăţii, iar prin renunţarea la o parte din acţiuni, statul va pierde a cincea parte din încasări. În aceste condiţii, domeniile alimentate cu bani de la cele două companii s-ar putea vedea lipsite de o parte din finanţare. Reprezentanţii guvernului nu neagă acest aspect dar susţin că această privatizare e necesară pentru a rezolva şi problema proprietarilor care trebuie despăgubiţi. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu a declarat:“dacă vrem să oferim despăgubiri de circa cinci miliarde de euro foştilor proprietari, trebuie să dăm de undeva”.
Dar, spun alte voci, nu asta este miza privatizării anunţate de guvern. Jurnalistul Cătălin Tolontan spune în acest fel se deturnează esenţa unei companii care funcţionează de 100 de ani: Loteria Naţională. Este, spune el o mişcare mânată de lăcomie şi ignoranţă.
“Actuala putere ignoră esenţa unei întreprinderi sociale precum Loteria Naţională. Până la urmă, Loteria este forma prin care se gestionează un viciu public, anume himera jocurilor de noroc şi dorinţa de câştig. Există un contract nescris, în toate ţările lumii, între cetăţeni şi stat, prin care fiecare contribuabil oferă monopolul asupra jocurilor de noroc unei companii care să le reprezinte interesele, şi în nici un caz unui grup de oameni descurcăreţi."
În cazul Loteriei Române este vorba de peste 8 milioane de acţiuni cotate fiecare la 5 lei noi. Iar imprimeria naţională dispune de peste 50 de mii de acţiuni la un preţ dublu, adică 10 lei pe acţiune. În Consiliile de administraţie ale instituţiilor, consilii care vor beneficia la rândul lor din vânzarea acestor acţiuni se află şi reprezentanţi ai ministerului de finanţe.
BBC
| << | 2012 Február | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







